O țară întreagă a aflat de bătaia pe care și-a luat-o Florin Salam, aparent fără motiv, de la un interlop român stabilit în Italia. Se pare că acum agresorul este constrâns de situație să-i plătească manelistului despăgubiri uriașe penbtru ca scandalul să fie stins.
Florin Salam a fost bătut, în Italia, de doi bărbaţi, personaje cunoscute în lumea interlopilor de acolo, motiv pentru care, în România, a ieşit un adevărat scandal. Foarte mulți interlopi din Români s-au arătat de asemenea dispuși să-l ajute pe Salam să se răzbune pe agresori.
are, dând de înțeles că Birică și un apropiat al său l-au răpit pe Salam. A cerut ca acestuia să i se dea drumul. (CITEȘTE ȘI: INTERLOPII AU GĂSIT CUM SĂ SE RĂZBUNE PE AGRESORUL LUI SALAM… I-AU PUS ”TAXĂ DE SMARDOIALĂ”!)
Din fericire, după ce a fost agresat şi reţinut, Florin Salam a fost, într-un final, eliberat de cei doi bărbaţi care l-au lovit şi, normal, până de curând s-au dus negocieri cât se poate de serioase pentru despăgubirea artistului.
”Cel care l-a lovit, din ceea ce am înţeles eu, s-a oferit să îi plătească lui Florin Salam despăgubiri cât se poate de serioase, pentru ca scandalul să se stingă. Va scoate din buzunar 50.000 de euro, preferă să plătească decât să fie judecat de cei care, oricum, acum îl caută să se răzbune. Ştie că e singura variantă pentru a calma spiritele, se bazează pe ideea că Florin Saam va accepta banii şi că va interveni pentru a fi lăsat el, familia lui, şi amicii pe care îi are, în pace”, a declarat o sursă pentru wowbiz, din preajma lui Florin Salam.
(CITEȘTE ȘI: FLORIN SALAM, DECIZIE RADICALĂ DUPĂ CE A FOST BĂTUT ȘI RĂPIT LA O NUNTĂ, ÎN ITALIA: “ȚIN SĂ FAC UN ANUNȚ FOARTE IMPORTANT“)
LAURENȚIU DUDUIANU ÎL DESFIINȚEAZĂ PE MANELIST: „E PERVERS RĂU DE TOT”
Scandalul în care a fost implicat zilele trecute Florin Salam (Vezi
AICI mai multe detalii) a stârnit controverse în lumea interlopă, clanul Pian a luat foc și îl atacă dur pe manelist. Laurențiu Duduianu îl desființează pe Florin Salam, ne-a declarat în exclusivitate că manelistul este un om pervers și nu merită să îi ia nimeni apărarea în acest conflict.
„A luat foc toata Romania cu Salam asta. Nu e bine mai oameni buni sa se certe fratii intre ei pentru un lautar, pentru Florin Stoian asta. Va da Salam voua ceva daca ii luati lui apararea? Lautarii sunt cei mai perversi oameni din Romania, asa sa stiti de la mine. Salam abia daca da la copii lui, cum sa va dea voua vreodata ceva. Mie imi pare rau ca tiganu’ ala l-a sters asa cu pumnul si nu i-a dat direct in bot, sa i-o fi prins-o direct asa. Salam e cumatru cu toata lumea, el pe toti ii ridica si ii umfla.
Cand iti canta tie esti sefu Romaniei, maine se duce la altu si ala e sefu Romaniei si tot asa, cu toata lumea. Noi am fost cu el din 2006 pana in 2017 zi de zi peste tot, la cantari, mergeam dupa el la Calarasi. Nu s-a atins nimeni de el nici macar o data, nu i-a dat nimeni o palma, dar el e pervers rau de tot. Nu trebuie sa ne certam noi tiganii intre noi pentru un lautar, pentru Florin Peste asta. Io daca ma bag pentru Salam, maine el se impaca cu ala si io raman dusman cu cine s-a certat el. Nu e frumos. Nu trebuie sa ne injuram noi tiganii de morti ca e urat rau de tot.
El e cumatru cu Lower ala, sunt in familie acolo. Isi rezolva ei problemele in familie, nu ne bagam noi in familia omului. Salam asta daca se mai lasa de 2 ori de cantat va spun io sigur ca nu o sa mai auda nimeni de el, o sa vina altii in locul lui. La momentul asta nr 1 pentru mine si fratii mei este Adi Minune, care m-a chemat astazi pe la el si mi-a dat un parfum. Salam e un lautar, atata tot. El vine si ne canta noua si ne distreaza, nu e el la nivelul nostru.„, a declarat în exclusivitate pentru Cancan.ro, site-ul nr 1 din România.